Este de așteptat ca rata efectivă de impozitare din România să rămână în continuare detașat cea mai ridicată.
Cea mai importantă companie de petrol și gaze din România, OMV Petrom, va achita aproximativ 50 de milioane de euro/an în contul noilor taxe pe cifra de afaceri în 2024 și 2025, urmând ca începând cu 2026 suma să scadă la aproximativ 20 milioane de euro, numai o companie a grupului, OMV Petrom Marketing, achitând un impozit pe profit inferior procentului de 1% aplicat cifrei de afaceri.
Cea mai importantă companie de petrol și gaze autohtonă, OMV Petrom, a achitat sau a raportat elemente speciale în valoare de 2,35 miliarde lei în primele 3 trimestre ale acestui an în contul contribuției de solidaritate pe țițeiul rafinat introduse de guvernanți în luna mai a acestui an pentru petrolul rafinat în 2022 și 2023. În absența acesteia, profitul companiei înainte de impozitare ar fi scăzut doar cu 46%, de la 10,8 miliarde lei la 5,8 miliarde lei și nu cu 70%.
Potrivit OUG nr. 186/2022, adoptată la finalul anului trecut în aplicarea unui Regulament UE din octombrie 2022 și modificată recent de către Parlament ca urmare a intervenției președintelui Klaus Iohannis, companiile din țiței, gaze, cărbune și rafinare care au ponderea acestor activități în cifra de afaceri de peste 75% inclusiv și ale căror profituri din 2022 și 2023 depășesc cu mai mult de 20% media profiturilor din 2018-2021, datorează contribuție de solidaritate de 60% din diferență.
OMV Petrom anunță că va plăti o taxă suplimentară, reprezentând contribuția de solidaritate, după ce președintele Iohannis a promulgat suprataxa mult îndulcită .
Prevederile legii de modificare a OUG nr. 186/2022 privind contribuția de solidaritate de 60% pe ″profiturile excesive″ ale companiilor din industriile de țiței, gaze, cărbune și rafinare, menite să oblige și OMV Petrom la plata contribuției și la care compania a reacționat virulent, numindu-le neconstituționale, ele făcând ulterior obiectul cererii de reexaminare a președintelui Iohannis, au fost eliminate integral din textul actului normativ.
Supraimpozitarea țițeiului rafinat la Petrobrazi a înlocuit prevederile inițiale ale legii de modificare a OUG nr. 186/2022 privind contribuția de solidaritate de 60% pe ″profiturile excesive″ ale companiilor din industriile de țiței, gaze, cărbune și rafinare, care erau menite să oblige și OMV Petrom la plata contribuției și la care compania a reacționat virulent, numindu-le neconstituționale.
Prevederile legii de modificare a OUG nr. 186/2022 privind contribuția de solidaritate de 60% pe ″profiturile excesive″ ale companiilor din industriile de țiței, gaze, cărbune și rafinare, menite să oblige și OMV Petrom la plata contribuției și la care compania a reacționat virulent, numindu-le neconstituționale, ele făcând ulterior obiectul cererii de reexaminare a președintelui Iohannis, au fost eliminate integral din textul actului normativ.
Prevederile legii de modificare a OUG nr. 186/2022 privind contribuția de solidaritate de 60% pe ″profiturile excesive″ ale companiilor din industriile de țiței, gaze, cărbune și rafinare, menite să oblige și OMV Petrom la plata contribuției și la care compania a reacționat virulent, numindu-le neconstituționale, ele făcând ulterior obiectul cererii de reexaminare a președintelui Iohannis, au fost eliminate integral din textul actului normativ.
Profitul net al OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței, gaze și carburanți din România, totodată producător de energie electrică, controlat de grupul austriac OMV, a scăzut cu 15% în primul trimestru al anului, față de perioada similară din 2022, de la 1,748 la 1,481 miliarde lei.
Senatul a înregistrat cu data de 18 aprilie solicitarea președintelui Klaus Iohannis de reexaminare a legii de modificare a OUG nr. 186/2022 privind contribuția de solidaritate de 60% pe ″profiturile excesive″ ale companiilor din industriile de țiței, gaze, cărbune și rafinare, lege menită să oblige și OMV Petrom, controlată de grupul austriac omonim, la plata contribuției și la care compania a reacționat virulent, numind-o neconstituțională.
Președintele Iohannis a respins schimbarea taxei de solidaritate, în cazul căreia OMV Petrom a reacționat virulent, apreciind că modificarea introdusă de Parlament și anunțată în premieră de Profit.ro ca fiind pregătită nu este suficient de clară.
OMV Petrom reacționează virulent după modificarea privind taxa de solidaritate semnată astăzi în Parlament și anunțată anterior de Profit.ro ca fiind pregătită, apreciind că amendamentele introduse, cum ar fi aplicabilitatea retroactivă, încalcă principiile Constituției, ceea ce este foarte îngrijorător.
Parlamentul, prin vot final în plenul Camerei Deputaților, a adoptat miercuri legea de aprobare a OUG nr. 186/2022 privind contribuția de solidaritate de 60% pe ″profiturile excesive″ ale companiilor din industriile de țiței, gaze, cărbune și rafinare, impusă la finalul anului trecut în aplicarea unui Regulament UE din octombrie 2022, cu tot cu amendamentul propus de coaliția de guvernare și prezentat anterior de Profit.ro, menit să oblige și OMV Petrom la plata contribuției.
Amendamentul, analizat de Profit.ro, își propune explicit să facă în așa fel încât și companiile care, strict în baza situațiilor financiare de anul trecut, nu au obținut minimum 75% din cifra de afaceri din activități vizate de contribuția de solidaritate (extracție de țiței, gaze și huilă, respectiv fabricare de produse petroliere rafinate și de cocserie) să fie obligate să plătească contribuția.
Actul normativ adoptat la finalul anului trecut a dus la controverse intense în spațiul public, după ce cel mai mare producător de țiței și gaze din România, OMV Petrom, controlat de grupul austriac OMV, a anunțat de 2 ori că, în baza rezultatelor sale financiare pe 2022 și a prevederilor OUG, consideră că nu datorează contribuția de solidaritate.
Pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) se află în prezent 3 procese în care reclamanții solicită anularea contribuției de solidaritate de minimum 33% din ″profiturile excesive″ pe 2022 ale companiilor cu cifră de afaceri de cel puțin 75% din extracție de țiței și gaze și fabricare de produse petroliere rafinate, impusă printr-un Regulament UE din octombrie 2022, a cărui aplicare în România printr-o ordonanță de urgență adoptată la finalul anului trecut a generat scandalul ″suprataxei OMV Petrom″.
Actul normativ adoptat la finalul anului trecut a dus la controverse intense în spațiul public, după ce cel mai mare producător de țiței și gaze din România, OMV Petrom, controlat de grupul austriac OMV, a anunțat de 2 ori că, în baza rezultatelor sale financiare pe 2022 și a prevederilor OUG, consideră că nu datorează contribuția de solidaritate.
Astfel, în prezent, la calculul lunar al suprataxei, se iau în considerare toate cantitățile de energie și gaze livrate pe piețele angro de către jucătorii care fac trading, cu livrare în luna de referință, indiferent de data încheierii contractului, ″cu excepția cantităților provenite din import și/sau din spațiul intracomunitar, la prima tranzacționare″.
Veniturile obținute din extracția de hidrocarburi și fabricarea de produse petroliere rafinate, activități supuse contribuției de solidaritate de 60%, de către OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din România, au reprezentat anul trecut mai puțin de 61% din totalul încasărilor din vânzări ale companiei controlate de grupul austriac OMV, ceea ce ar însemna că societatea nu datorează suprataxa impusă la finalul lui 2022 de către Guvern prin OUG, în aplicarea unui Regulament UE din octombrie.
Gazele naturale din producția internă proprie pe care OMV Petrom le transferă centralei sale de la Brazi drept combustibil pentru generarea de energie electrică de către aceasta ar putea constitui argumentul cu care ANAF să încerce să pună compania controlată de austriecii de la OMV la plata contribuției de solidaritate de 60%, impusă prin OUG la finalul anului trecut în aplicarea unui Regulament UE din octombrie 2022, suprataxă pe care cel mai mare producător de hidrocarburi din România susține că nu o datorează și pentru implementarea căreia Guvernul a cerut îndrumări de la Bruxelles.
OMV Petrom, al doilea producător de gaze naturale al României, după compania de stat Romgaz, a devenit în mod detașat întâiul importator de gaze al țării în octombrie 2022, lună când a fost desemnat furnizor de ultimă instanță (FUI) de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), fiind astfel obligat să preia alimentarea tuturor clienților rămași, din diverse motive, fără furnizori concurențiali.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze naturale din România, riscă să ajungă în litigiu pe tema așa-numitei ″contribuții de solidaritate″ de 60% impusă de Guvern prin ordonanță de urgență la finalul anului trecut, în aplicarea unui Regulament UE adoptat în toamna lui 2022. Însă Fiscul și compania controlată de grupul austriac OMV se judecă și acum în instanțe, în mai multe procese, unele aflate pe rol de mulți ani de zile și cu mize de sute de milioane de lei, potrivit documentelor din dosare, analizate de Profit.ro.
OMV Petrom, cel mai mare producător de hidrocarburi din România, controlat de grupul austriac omonim, a anunțat joi că se așteaptă să nu datoreze noua ″contribuție de solidaritate″ de 60% impusă de Guvern prin ordonanță de urgență la finalul anului trecut, în aplicarea unui Regulament UE adoptat în toamna lui 2022, întrucât mai puțin de 75% din cifra sa de afaceri anuală provine din activitățile vizate de noua suprataxă, respectiv extracția țițeiului și a gazelor naturale, precum și fabricarea produselor obținute prin rafinarea petrolului și a celor de cocserie.
Noul proiect de suprataxare a sectorului de petrol și gaze pune în pericol viitoarele investiții pentru securitatea energetică a Romaniei, se arată într-un comunicat al Federației Patronale Petrol și Gaze (FPPG).